Festival de umor la Runcu, Gorj

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Festival de umor la Runcu, Gorj

Mesaj  lilistancu la data de Lun Sept 06, 2010 6:05 am


In luna octombrie, la Runcu, judetul Gorj, se desfasoara Festivalul de umor Ion Canavoiu, ajuns deja la a optsprezecea editie, la care va invitam sa participati.

"Ion Cănăvoiu (n. 8 septembrie 1939 – d. 22 octombrie 1992) a lăsat în urma sa câteva cărţi de valoare, atât de apreciate de confraţii săi, atât pe plan local cât şi naţional, printre care amintim: „Soare cu dinţi” (fabule), Editura Spicon Târgu-Jiu, 1991; „Poezii” (postum), Târgovişte, 1993; „Cobra regală” (epigrame, postum), Editura CCVCTP Gorj, 1994; „Sonetele vinului” (poeme postume), Editura PUNCT, ş.a.

Totodată, Ion Cănăvoiu a fost şi iniţiatorul editării unei publicaţii de satiră şi umor, intitulată HAZ-ul, revistă pe care, aşa cum se menţiona şi în caseta redacţională, el era director, finanţator, editor, redactor şi chiar difuzor, instalându-şi taraba, o mică măsuţă, chiar în holul de la intrarea în sala de spectacole a fostului cinematograf 23 August, de la intersecţia Căii Eroilor cu str. Victoriei, azi sediul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu-Jiu." ("Viata in Gorj/ 2 mai 2010)

Unei familii de traducători

Tot colaborând, i-aduce
În acelaşi punct păcatul:
El pe clasici îi traduce,
Ea traduce doar... bărbatul

Unei poetese

Cartea ce mi-ai dăruit-o
Avea filele tăiate...
Nici aici, cum vezi, iubito,
N-am avut întâietate.

Unui aşa-zis umorist

Cică duhul şi-ar fi dat...
Însă unii, gură rea,
Spun că nu-i adevărat:
Cum să dea ce nici n-avea?!

(http://epigrame.citatepedia... )

Oameni de piatra

E un sat in care, uneori,
Muntii stau de vorba cu batranii
Pana cand luceafarul de zori
Luneca pe cumpana fantanii,

Unde fetele adorm curand
Pe un pat de vis, mai inspre stele,
Pe cand vantul spulbera, razand,
Urmele copilariei mele,

Unde - iarna - fumul din camin
Cu copiii satului se joaca,
Si muntenii catre casa vin
Cu mustati albind de promoroaca,

Pe-un picior de piatra-alunecati,
Coborand din munti sau din balada,
Muti acum, cand bunii lor Carpati
Se-odihnesc in somnul de zapada.

Cred in munti ca turcii in coran,
Pan-la cea din urma inclestare,
Desi simt in fiecare an
Cate unul muntele mai tare.

Seara, gem ca stanca asteptand
In prapastii mari sa se rastoarne,
Ca ii doare ceasu-acela cand
Piatra muschilor se face carne.

Iar cand pleoapa nu li se mai zbate
Pe salbatici piscuri si silhui,
Chipurile lor, pietrificate,
Par din ce in ce mai mult statui.

Ion Canavoiu

Corbii

Erau doi corbi prieteni foarte,
Legati pe viata si pe moarte,
In bucurii, ca si-n nevoi.
Deci, Corbul Unu - Corbul Doi.
Un singur cuib, un singur gand:
Sa nu se supere nicicand.
Zburau alaturi prin paduri,
Se infruptau din prospaturi
(o paranteza-mi sare-n cale
Sunt lesuri vechi si... trufandale),
Furau ades de la vecini,
Dadeau atacul prin gradini,
Tot ciuguleau, dupa tipic,
Si nu le mirosea nimic.
Cand, deodata,-n calea lor
S-a fost ivit un meteor
Cu trup ca tras printr-un inel,
Cu ochi serafici sub rimel,
Cu mini-coada, mini-pene,
Un soi modern de Cosanzene.
Ce s-a-ntamplat? Cum s-a-ntamplat?
De ce? Acum e greu de-aflat.
Dar se repede corb la corb,
Si Corbul Doi ramane orb.

Din vremea strabunicei Dochii
E-un talc si-n acest gest infam:
Cum corb la corb nu-si scoate ochii,
De s-a-ntamplat, "cherchez la femme"!

Ion Canavoiu

Va invitam sa participati la festival si pana atunci, sa postati aici, alaturi de noi!


lilistancu

Mesaje : 94
Data de inscriere : 08/06/2010

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum